| ISTORICUL RECENT AL CAZINOULUI sau CUM A AJUNS CAZINOUL UN MONUMENT ÎN PARAGINĂ |
|
În anul 2000, Primăria Constanța, reprezentată de primarul Mazăre Radu și directorul Babuș Constantin, preia Cazinoul de la S.C. Litoral SA. Un an mai târziu, potrivit Hotărârii 385/02.10.2001 adoptate de Consiliul Local Municipal Constanța, Cazinoul trece din administrarea SC Confort Urban SRL în administrarea Municipiului Constanța. Prin aceeași hotărâre, consilierii locali decid aprobarea concesionării prin licitație publică a acestui imobil. În ianuarie 2006 Primăria Constanţa demarează procedura de concesionare a Cazinoului din Constanţa prin licitație internațională. În anul 2007, în urma negocierii directe, Municipiul Constanța și Consiliul Local încheie cu S.C. Queen Investment INC SRL un contract de concesiune privind Cazinoul pentru o perioadă de 49 de ani. În mai 2010, după 4 ani în care Cazinoul a fost închis, firma israeliană comunică autorității publice locale faptul că nu-și poate achita obligațiile contractuale, dar primarul Mazăre nu reacționează decât peste un an, când inițiază proiectul de hotărâre prin care se constată încetarea contractului de concesiune nr. 133098/2007 începând cu data de 13.01.2011, dată la care S.C. Queen Investment INC SRL urma să achite conform obligațiilor contractuale redevența în valoare de 144.595,23 EURO, sumă la care se adaugă majorări de întârziere în cuantum de 0,25% pentru fiecare zi de întârziere și să restituie bunul concesionat în aceeași stare de funcționare, așa cum a fost preluat, conform art. 10 din contract. La 16 mai 2011, Consiliul Local Constanța aprobă, la cererea S.C. Queen Investment INC SRL, rezilierea contractului de concesiune, fără a-i imputa starea avansată de degradare a clădirii, deși, prin contract, concesionarul avea obligația de a întreține clădirea și de a investi în primii 5 ani suma de 3.287.500 de euro (cca 142 de miliarde lei vechi), deci aproximativ 660.000 euro pe an (cca 28 de miliarde lei vechi), iar primăria avea obligația de a urmări lunar prin serviciile de specialitate mersul lucrărilor în vederea luării tuturor măsurilor necesare pentru a nu se aduce prejudicii de imagine Cazinoului.
În aceeași zi, primarul Radu Mazăre anunță la un post de televiziune, referindu-se la Cazinoul din Constanța: “scot această fată bătrână și urâtă la mezat” . MAI 2011 – UN NOU ÎNCEPUT AL CAZINOULUI DIN CONSTANȚA 19 mai 2011- Prefectul județului Constanța, Claudiu-Iorga Palaz, îi transmite primarului Constanței o scrisoare deschisă prin care îl previne că va bloca orice hotărâre prin care acesta va încerca să scoată la vânzare Cazinoul și inițiază o campanie de salvare a monumentului. SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ PRIMARULUI RADU ȘTEFAN MAZĂRE Iunie 2011 – Pe site-ul Instituției Prefectului, mii de constănțenii votează împotriva vânzării Cazinoului. 7 iulie 2011 – În cadrul unei conferințe de presă, prefectul Claudiu-Iorga Palaz anunță că a făcut un apel scris către toți consilierii locali prin care le solicită să nu voteze hotărârea de vânzare a Cazinoului, după care merge personal la Primărie cu o adresă similară, pentru a o înmâna personal primarului, context în care dăruiește angajaților primăriei insigne aurite reprezentând Cazinoul, ca semn de prețuire a acestei clădiri-emblemă a Constanței. 8 iulie 2011 – Ca urmare a presiunii publice declanșate odată cu demararea campaniei inițiate de prefectul Claudiu-Iorga Palaz, Consiliul Local Municipal Constanța hotărăște amânarea proiectului privind vânzarea Cazinoului, iar primarul Mazăre anunță că soarta clădirii va fi decisă în urma unei consultări publice. În aceeași zi, aflată într-o vizită de lucru la Mangalia, ministrul Elena Udrea declară că va face tot posibilul pentru a găsi o soluție la nivelul Guvernului României pentru a salva Cazinoul din Constanța, manifestându-și, în același timp, disponibilitatea ca Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului să se implice în acest proiect. 21 iulie 2011- Primăria Constanța se adresează Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului sau Ministerului Culturii și Patrimoniului Național cu apelul de a găsi soluții pentru reabilitarea cazinoului, aflat “într-o stare avansată de degradare ce reclamă o intervenție cât mai urgent pentru stoparea uzurii fizice”. 23 iulie 2011 – În cadrul unei emisiuni în direct organizate de Radio România Actualități, cu participarea prefectului Claudiu-Iorga Palaz și a viceprimarului Decebal Făgădău, prefectul propune trecerea Cazinoului în administrarea temporară a autorităților centrale pentru restaurare și își exprimă sprijinul pentru urgentarea soluționării acestei probleme. 29 iulie 2011 – La dezbaterea „Reabilitarea şi Administrarea Cazinoului din Constanţa“, prefectul Claudiu-Iorga Palaz și primarul Radu Mazăre se confruntă pe tema Cazinoului, primarul declarând în final că este dispus să vândă clădirea monument “pentru un leu” Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului sau Ministerului Culturii și Patrimoniului Național. În replică, prefectul se opune înstrăinării și propune darea Cazinoului fără plată în administrarea unuia dintre aceste ministere, în scopul reabilitării, cu mențiunea ca acesta să fie redat Constanței odată cu încheierea lucrărilor. În aceeași zi, Primăria Constanța revine cu adrese către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, manifestându-și disponibilitatea transmiterii în proprietatea acestora a “bunului imobil format din teren în suprafață de 3.108 mp și a clădirii cunoscute sub denumirea Cazino Constanța, situat în Constanța, imobil ce aparține domeniului privat al Municipiului Constanța, în schimbul contravalorii de 1 Leu”. 7 august 2011 - Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului își dă acceptul pentru implicarea financiară în realizarea lucrărilor de consolidare și restaurare a clădirii, cu precizarea că aceasta “trebuie să rămână în proprietatea constănțenilor, prin Consiliul Local Constanța”, nefiind de acord cu propunerea primăriei de a o prelua în proprietatea ministerului și mai ales cu evaluarea de 1 leu a imobilului. 24 august 2011 – Consiliul Local Municipal Constanța aprobă Hotărârea nr. 217 privind transmiterea imobilului aparținând domeniului privat al Municipiului Constanța în administrarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, iar în aceeași zi prefectul Claudiu-Iorga Palaz dă aviz de legalitate acestei hotărâri. 31 august 2011 – Guvernul României aprobă, prin Hotărârea de Guvern nr. 872/2011, preluarea imobilului-teren și construcție Cazino Constanța în administrarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului. 14 septembrie 2011 – Guvernul României emite Ordonanța de Urgență nr. 76/2011 privind aprobarea realizării obiectivului de investiție “Consolidare și restaurare Cazino Constanța” de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, prin Compania Națională de Investiții. 5 octombrie 2011 – Se semnează protocolul de predare-primire a Cazinoului între Municipiul Constanța și Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, cu scopul executării lucrărilor de consolidare și restaurare. Conform Art. 3 din Protocol, MDRT se obligă să asigure respectarea prevederilor legale specifice domeniului monumentelor istorice, precum și a regimului de monument istoric, iar Primăria să asigure suprafețele necesare pentru depozitare și pentru organizarea șantierului, precum și a racordurilor pentru utilități pe toată durata realizării lucrărilor. 15 octombrie 2011- Prefectul Claudiu-Iorga Palaz deschide porțile Cazinoului pentru publicul larg, astfel încât vizitatorii să aibă ocazia, până la demararea lucrărilor de reabilitare și restaurare, de a constata starea avansată de degradare în care administrația Mazăre a adus acest monument, perlă a arhitecturii și simbol al Constanței.
|
Avem 12 vizitatori online